Bere, suc, tutun
Sau pune-ţi-le în ce ordine doriţi. Cam asta se cumpără dintr-un magazin din Regie (zona complexului studenţesc Grozăveşti) în decurs de o oră.
Nu credeam că pot face o nouă cercetare într-un asemenea mod. În cele mai multe cazuri faci chestionarul, îţi faci un plan “de bătaie” şi întrebi un anumit număr de persoane. Uite că de data asta nu am stat să mă gândesc la întrebări şi am rugat vânzătoarea de la magazin să mă lase să fac o cercetare altfel (deh! sunt descurcăreţ de mic! şi deci am pile
) N-am avut nevoie decât de câteva foi, un pix şi să fiu rapid în notare (să nu care cumva să scap ceva!). Aşa că m-am pus frumuşel lângă “casă” şi stai şi notează tot ce se cumpără.
Zona complexului Grozăveşti (Regie). Undeva pe la ora 20.00. Subiectul anchetei: cu ce se aprovizonează studenţii prin sesiuni. Durata: o oră! (n-am vrut să stau foarte mult pe capul vânzătoarei).
Timp de oră am înţeles de ce vânzătoarea îmi spunea când am sosit că vrea să fumeze şi ea o ţigară. Pentru că pur şi simplu nu are cum. După o coadă de care speră să scape pentru a savura mireasma unei ţigarete, vine altă coadă şi alta şi alta … ce bucuros ar fi patronul să vadă că în magazinul lui e înghesuială. “E oră de vârf!” îmi spune în şoaptă “gestionara”. “Acum vin studenţii de la servici. Sau de şcoală, care mai sunt la FF (am uitat să-i spun că mai nou îi spune ID-învăţământ la distanţă). Şi mai e şi meci azi. Steaua-Dinamo. Le ai cu fotbalul?”. Mă fac că plouă şi evit subiectul. Nu-mi dau seama însă când a avut timp să-mi spună toate aceste lucruri, pentru că imediat s-a făcut o coadă de vreo zece persoane. Iar eu am început să notez …
Am uitat să vă spun că “gestionara” noastră are încă două ajutoare. Unul dintre ajutoare stă afară unde sunt amplasate frigiderele. Celălalt e cu ochii pe clienţi să nu ia ceva şi să nu plătească. Trebuie atenţie maximă, mai ales că lucrurile se desfăşoară într-un ritm alert. “Bere la doi!” “Pepsi la unu!”. “Apă plată la jumate!” sunt puţinele din codificările vănzătoarei către ajutorul de la frigidere.
Pentru că totul s-a desfăşurat atât de rapid, nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Mi-am notat ce vă spun şi vouă în continuare …
Berea e la mare căutare. Ţinând cont că peste puţine momente un meci de interes naţional stătea să înceapă, să zicem că acesta ar fi fost un motiv în plus pentru care consumul de bere ar fi fost în creştere. În general bere la “doi” şi ceva doze, dar mai puţine.
Sucul a fost vândut în cantităţi industriale. De la Cola de toate felurile şi până la Santal, Mirinda ori Nestea. Cu voia dumneavoastră, includ aici şi apa plată, pentru că nu s-a vândut aşa mult. La câtă bere şi suc au cumpărat, era culmea să mai dea banii şi pe apă
.
Am ajuns la tutun. Să vă spun că înainte să plec rămăsese vănzătoarea fără marfă la ţigări? Cred că asta spune totul. Kent 8 face ravagii. Kent 4 şi 1 la fel. Pall Mall, Marlboro sau ţigările slims sunt şi ele în preferinţele clienţilor.
Mâncarea e un subiect interesant. De ce? Pentru că din observarea mea, majoritatea celor care intră în magazin vor ceva de băut şi niscaiva ţigări. Dacă tot stau la coadă “hai să mai iau şi ceva de ronţăit, hai să mai iau şi o pâine, un parizer, o ciocolată.” Cam asta gândesc ei. Majoritatea gândesc cu voce tare să ştiţi.
Nu am stat să notez fiecare produs în parte pentru că în primul rând nu ai cum (totul se petrece foarte rapid) şi în al doilea rând pentru că nu m-a interesat. Să-i lăsăm pe alţii să dea cifre exacte şi să nu le furăm pâinea. Pe lângă produsele din titlul postului, s-au vândut şi altele dar nu în cantităţi care să mă facă să le trec în titlu.
Există o mare problemă cu restul. Clienţii vin cu bani mari, casiera nu are mărunt. Ştiţi voi, cazul obişnuit. De vină cine e? Clientul, normal. Păi de ce vine cu bani mari? Nu sunt eu de vină că nu am de unde să dau rest. Ba da! Este. Afară, nu te lasă să ieşi din magazin până nu-ţi dă ultimul cent şi un frumos “Vă mai aşteptăm pe la noi!”. Din cauza vitezei de desfăşurare a lucrurilor, fie ”gestionara” mai lasă de la ea “Lasă că mai treci tu pe aici!”, sau lasă chiar clientul “Lăsaţi aşa doamnă. Saru’mâna!”. Adică el, clientul, plăteşte ce a cumpărat, mai dă şi în plus şi tot el zice la final: “Mulţumesc.” Asta bineînţeles, numai la noi se poate întâmpla.
Şi la final câteva cifre orientative doar ca să vă daţi seama ce se mai cumpără dintr-un magazin situat într-un complex studenţesc. Nu vi le spun pe toate. Doar cele mai importante. Observaţi, vă rog, diferenţa evidentă între mâncare şi băuturi. S-au vândut în total, timp de un ceas, următoarele:
- 18 baxuri de bere (un bax are 6 sticle)
- 25 baxuri de suc
- 6 baxuri apă (plată şi minerală)
- 6 baxuri de vin
- 5 sticle de whisky
- 14 cartuşe de ţigări
- 47 de pâini
- 26 de ciocolate
- 19 pungi de chipsuri
- 46 pungi de seminţe
- 21 pungi de alune
- 5 cutii de brânză topită
- 6 cutii de pateu
- 11 “punguţe” cu salam
- La un calcul estimativ, magazinul a încasat suma de 4500 de lei. Doar într-o oră!
Şi câteva poze din magazinul cercetat.



