După mine, maşina e un rău necesar. Te urci în ea, pleci unde ai tu chef şi te întorci când vrea muşchiuleţul tău. Chestia nasolă e că la un moment dat trebuie musai să îi faci niscaiva reparaţii. Ba aia nu mai merge, ba aia trebuie schimbată. Şi ca orice necunoscător de bujii, plăcuţe şi alte chestii de genu’ pun mâna pe telefon şi mă programez la service. Câţiva prieteni mi-l recomandaseră pe nea Gică. Cu manoperă cu tot, ies mai ieftin ca la un service. Obişnuit să lucreze în marea majoritate a cazurilor cu Dacia românească, m-am gândit că nu îi va face faţă noului meu bemveu seria şapte.

Am fost programat pentru vineri dimineaţa. Joi spre seară, am fost să las maşina. Zeci de maşini parcate una lângă alta. Între ele spaţiu de câţiva centimentrii. La intrare o barieră. Iese un portar cu simţul răspunderii la el, îi dau toate detaliile (de ce am adus oare eu maşina acolo), el pune mâna pe telefon, sună mecanicu’ şi îi adresează o întrebare întrebătoare: “Îl bag?” Se aude răspunsul afirmativ de la capătul celălalt al firului şi mi se ridică bariera. Am apăsat pedala acceleraţiei, presat fiind şi de timp. Voiam să scap cât mai repede cu putinţă. Portarul se ia după mine şi îmi zice unde să parchez. Un loc de doi pe doi. Şi în rampă. Primul pas e făcut. Maşina stă frumuşel în parcare, în aşteptarea mecanicului ce o va “consulta” mâine dimineaţă.

Partea frumoasă acum începe. Intru în show-room. Văd scris mare INFO. “Bună ziua. Unde îl pot găsi pe mecanicul X?”. “Luaţi un loc pe scaun şi aşteptaţi”, îmi zice tipa din faţa mea, mestecând puţină gumă. Probabil am deranjat-o dintr-o discuţie aprinsă pe chat-ul de dating. Dragii mei, am aşteptat nu mai mult, nici mai puţin de 40 de minute până mecanicul X m-a chemat la birou. Mecanicii au birou? De când? Ce şi-ar mai dori nea Gică un servici ca ăsta (mă gândeam). “Mă scuzaţi că v-am făcut să aşteptaţi atâta, dar avut ceva probleme“. Ştiu … toată lumea are. Să trecem peste. Îi explic omului cam ce “răni” are maşina, las un număr de telefon, talonul maşinii, cheile şi plec. Mă gândesc acum la telefonul de mâine dimineaţă.

Vineri am aşteptat toată ziulica cât e ea de lungă un semn de la mecanicul X. Spre închiderea programului pun mâna şi ţzrrrr … “Îmi pare rău că trebuie să vă spun, dar de-abea luni voi avea timp să mă uit la ea“. Mă aşteptam sincer, având în vedere câte maşini erau în parcare. Să nu vă imaginaţi că exista acolo numai mecanicul X. Erau vreo patru cel puţin, număraţi de mine. Dar dacă toţi se mişcă în felul ăsta …

Şi stau şi mă întreb acum … trebuia să duc de prima dată maşina la nea Gică sau nea Meserie, cum îi zic lăudătorii? Trebuia să traversez un oraş întreg, să pierd timpul, să îmi vină nervişorii? Sau trebuia să mă fac mecanic? Şi vă întreb şi pe voi.

Am înţeles că nu sunt singurul care a păţit acelaşi lucru. Cât despre maşină nu e bemveu …

UPDATE: Luni mi-am recuperat cu chiu cu vai maşina. Am pierdut încă juma’ de zi, pentru că mecanicul X era în pauza de masă când am ajuns acolo şi a fost nevoie de încă doi mecanici care să mute două autoturisme ca să pot ieşi din curtea plină ochi. Să fie oare ghinion de data asta? Nu ştiu ce să mai cred. Vă doresc călătorie plăcută în România!