Jurnal de dizertaţie #2
A face o teza înseamna a te distra iar teza este asemenea porcului, nu se sinchiseste de nimic.
Cel care, lipsit de practica de cercetare, înspaimântat de teza pe care nu stia cum s-o înceapa se poate simti terorizat. Cu atâtea reguli, cu atâtea instructiuni nu se iese viu Ia capat…
Si, în realitate, nimic mai fals. Chiar si un automobilist, atunci când e pus sa reflecteze asupra propriilor gesturi, îsi da seama ca este o masina uimitoare care în fractiuni de secunda ia decizii de o importanta vitala fara a-si putea permite erori. Important e a face lucrurile cu gust. Iar daca ati fi ales un subiect ce va intereseaza, daca veti fi decis sa dedicati cu adevarat tezei perioada chiar scurta pe care v-ati prestabilit-o va veti da seama ca teza poate fi traita ca un joc, ca un pariu, ca o vânatoare de comoara. Exista o satisfactie sportiva în a vâna un text ce nu se gaseste, exista o satisfactie enigmistica în a gasi, dupa ce vei fi reflectat mult, solutia unei probleme ce parea de nerezolvat. Trebuie sa traiti teza ca pe o sfidare. Cel care sfideaza sunteti voi: v-ati pus la început o întrebare la care nu stiati înca sa raspundeti. E vorba de a gasi solutia printr-un numar dat de mutari. Câteodata, teza poate fi traita ca o partida în doi: autorul vostru nu vrea sa va încredinteze taina sa, trebuie sa înconjurati, sa-l interogati cu delicatete, sa-l faceti sa spuna ceea ce nu voia sa spuna, dar ar fi trebuit sa spuna. Câteodata, teza este ca un joc : aveti toate piesele, e vorba de a le face sa mearga la locul lor.
Daca veti fi facut teza cu gust, va va apuca pofta de a continua. De obicei, în timp ce lucram la o teza ne gândim numai la momentul în care se va fi încheiat: visam vacantele ce vor urma. Dar daca lucrarea a fost facut bine, fenomenul cel mai normal, dupa teza, este ivirea unei mari frenezii de lucru. Vrem a aprofunda toate punctele ce fusesera amânate, vrem sa urmam ideile ce ne venisera-n minte, dar pe care a trebuit sa le eliminam, vrem sa citim alte carti, sa scriem unele studii. Si acesta este semnul ca teza v-a activat metabolismul intelectual, ca a fost o experienta pozitiva. E semn si ca ati devenit de-acum victima a constrângeri la cercetare, putin asemenea lui Chaplin din Timpuri Noi care continua sa faca pe bufonul si dupa ce termina de filmat: si ar trebui sa faceti un efort spre a va opri.
Dar odata oprit, poate ca tocmai bagati de seama ca aveti o vocatie de cercetare, ca teza nu era numai instrumentul pentru a lua dizertaţia, iar dizertaţia e instrumentul spre a avansa în grad în pozitiile sociale ori spre a-i multumi pe parinti. Si nu-i deloc valabil a spune ca, propunându-va sa continuati a cerceta ar însemna sa va dedicati carierei universitare, a astepta un contract, a renunta la un lucru imediat. Se poate consacra un timp rezonabil cercetarii si fând o alta meserie, fara a pretinde sa ai o sarcina universitara. Chiar un bun profesionist trebuie sa continue sa studieze. Daca va veti dedica în vreun fel cercetarii, veti descoperi ca o teza bine facuta este un produs din care nu se arunca nimic. Ca prima utilizare veti extrage unul sau mai multe articole stiintifice, poate o carte (printr-o reelaborare). Dar cu trecerea timpului va veti da seama ca veti reveni la teza spre a extrage din ea un material de citat, veti reutiliza fisele de lectura, folosind din ele poate parti ce nu intrasera în redactarea finala a lucrarii voastre; acelea care erau parti secundare ale tezei voastre va vor aparea ca început de noi cercetari…Vi se va întâmpla sa reveniti la teza voastra si zeci de ani dupa aceea. Si pentru ca va fi fost precum prima iubire si va va fi greu s-o uitati !
UMBERTO ECO
One Comment on “Jurnal de dizertaţie #2”